De ce

Dimineata... foarte devreme... ma incearca sentimentul ca ziua de azi seamana mult cu cea de ieri. Da. E la fel ca ziua de ieri. Soarele se chinuie sa-si faca aparitia indepartand fumul diafan al cetii ce imbraca diminetile in acest colt de lume. Faetonul credincios asteapta sa porneasca la drum si sa infrunte ca in fiecare zi asediul zdrobitor al primariilor asupra strazilor neincapatoare din cetatea lui Bucur. Tigarea se arde incet langa cafea in timp ce planurile se fac si se desfac.

Ma indrept spre centru. Cetatea ma intampina cu zuruit de motoare, sudalme murmurate sau strigate din spatele parbrizelor, tacanituri de ciocan pneumatic, inghesuiala pe strazi, gropi ce pot tine loc de piscine regale... La un semafor, un cersetor isi strange zdrentele in jurul trupului pntru a se apara de frigul muscator al acestei dimineti si cerseste un ban la portiera unei masini luxoase. Soferul, o doamna bine , muta masina in scarba mai inainte ocupata sa se plictiseasca si scotandu-si din minte existenta cersetorului. Pentru ea acel om nu exista. Nu are valoarea ei deci nu conteaza. Bate nervos din unghiile bine facute caci probabil intarzie fie la coafor, fie la solar, fie in alt loc unde se simte in siguranta. De siguranta celui ramas cu mana intinsa insa cine se ocupa? Din putinul pe care il am ii intind omului un bilet de un leu. Stiu bine ca nu va ramane in posesia lui mult timp, cersetoria fiind o industrie bine inregimentata si organizata.

Mai parcurg ceva drum si intr-o alta intersectie din gura unui canal ies cativa tineri. Privirile le sunt crunte, fetele tumefiate si zgariate. Se bucura putin ca au apucat o noua zi si probabil vor avea mult de furca sa treaca prin ea . Nu se gandesc la ziua de maine. Pentru ei totul poate lua sfarsit intr-o clipa, ei devenind o cifra intr-o statistica si atat.

Mai incolo intr-o statie de autobuz o mamica isi bruftuie pruncul care urla din toti rarunchii, somnoros si intrigat de ce el nu poate sa stea la gradinita. Mama insa nu are destui bani sa o dea la gradinita asa ca, in fiecare dimineata, acelasi ritual sfasietor se intampla sub ochii nostrii. Dar noua nu ne pasa.
Dintr-o scara de bloc apare o batranica. Se sprijina nesigur intr-un cadru metalic facand pasi mici. Pana si melcul o poate intrece fara probleme. Curajoasa, cu barbia ridicata, atenta in jur, are de facut un drum de 20 de metrii pana la magazinul de paine. Probabil ii va lua ore pana va ajunge din nou acasa in siguranta. Trec prin jurul ei oameni preocupati, impasibili, visatori, golani... Ea e invizibila pentru ca nu le pasa. Fata ei plina acum de riduri spune ca in tinerete a fost o femeie frumoasa. Acum e nimeni. Singura si parasita de toti cei care au insemnat ceva in viata ei, considera magazinul de paine un challenge la fel ca cei care se aventureaza in necunoscut. Pentru ea insa o noua zi este un calvar care nu se mai termina.

Fiecare dintre cei pe care ii intalnsc zilnic, ziua, e reprezentata si vazuta altfel. In mine in fiecare zi in care ii vad moare ceva. Moare o bucata de suflet din cauza neputintei de a-i ajuta. Dar astazi am hotarat sa-mi ridic vocea si sa incerc macar sa scriu despre ei. Macar asa sa ii ajut. Nelasandu-i in nestiinta si ignoranta, intr-o lume in care "merge si asa " e la putere. Voi scrie despre ei. Voi incerca de astazi sa ii ajut cum pot si cat pot. Si voi face in asa fel in cat strigatul lor de ajutor sa fie auzit.

De ce palmasul...

Ma arde palma stanga...sau dreapta. Ma arde crunt si vreau sa scriu. M-am saturat sa stau in coltul meu cuminte si sa ascult acelasi refren "merge si asa"... Nu mai merge. Nu mai pot sa stau si sa nu vorbesc despre amaratul care intr-o zi ploioasa isi aduna zdrentele cersind umil un codru de paine la portiera unei masini luxoase la volanul careia o doamna bine era ocupata sa se plictisesca. Nu mai pot sa tac atunci cand vad rasarind, in creierii diminetilor geroase de iarna, din canalele Bucurestilor copii care deja au copii, aplecati, crunti, infometati, cu privirile pierdute in ganduri simple legate de mancare, caldura, loc de dormit diseara. Vor fi si fotografii. Pentru ca asa cum se folosesc terapii de soc in care sunt prezentate imagini dure pentru a dezvata omul de un obicei urat asa voi folosii eu aceste imagini ca terapie de soc impotriva lui "merge si asa". Vor fi si povesti frumoase. Povesti despre oameni care in timp ce aburica cu mertan' la poarta si bodyguarzi la usa isi numara avutul, muncesc pentru ca alti oameni fara statutul lui aburica mai sus amintit sa poata primii o masa calda macar pe zi. Vor fi povesti despre aceia dintre cei mai sarmani care s-au ridicat si au vorbit lumii intregi despre cum au razbatut ei, intr-o lume care i-a uitat si nu ii mai vrea, cu un pic de ajutor.