Alta dimineata... Ritualul cafelei ma invioreaza dar din nefericire nu ma pregateste pentru asaltul strazii. Faetonul personal scrisneste si geme la trecerea prin zona bombardata a orasului. Indiferenta celor care "muncesc" pentru ridicarea cetatii la rang de capitala frizeaza nesimtirea. Seamana mult cu "timpul trece, leafa merge...noi cu drag chiulim", de data asta pe spezele miilor de posesori de masini. Intr-un fel e bine. Prospera si ei sarmanii vanzatori de automobile caci in conditiile unei cetati sub asediu, speranta de viata a unui autoturism, fie el si din ala "nemtesc", e al naibi de redusa. Traiasca asediul...
Strecurindu-ma la milimetru intre un camion de vreo sapte tone (care oricum nu are ce cauta pe drumul respectiv din cauza de limitare de tonaj, dar de, la noi se poarta ca blazon nesimtirea) si o hardabaie 4x4 sau 6x6 a unui parvenit cu fite, dau drumul la umilul radio incercand sa-mi calmez nervii cu ceva muzici... Blestem. Nu sunt muzici. E un fund-raising organizat ad-hoc de niste vedete audio/video, cu orgolii cu cine da mai mult, cu multumiri, cu politicieni tineri pupati in dos. Ma rog Pruncul in cauza e in cofa total iar reprezentantii natiunii alesii in politica si rating se inghesuie sa dea, sa faca sa participe la ridicarea rating-ului personal si accelerat al posturilor si al zilei. Ma gandesc deja ca stiu ce voi vedea la stirile de la ora opt scris cu litere rosii pe ecran, cit mai appealing si induiosator. "Copilul lui X e in cofa. Sa-l ajutam!!!" Masina de presa e bine unsa si umfla gogoasa cu presupuneri, cancanuri, certuri tatesti la colt de canal TV sau radio... Mocrila Vizuala , masina de mancat rahat la ore de maxima sau minima audienta e cu motoarele turate la maxim. Ok. Ajutam pruncul. In decurs de o zi si jumatate suma exorbitanta ceruta se strange. E cumplit de simplu. Ala da zece mii, celelalt patru zeci... Ba mai rau se isca si oaresce comflicte de personagii sticloase intre dive si zine ale sticlei si ploconului cersit. Nu le contest calitatile Doamne fereste... da prea e cusuta cu ata de rahat e solicitudinea lor.
Sigur , cititorule deja te-ai scandalizat deja. Cine sunt eu sa judec actiunea benefica in favoarea acelei minunate fiinte ce se afla la granita intre viata si moarte luptand sa traiasca? Un venetic nevolnic care nici macar nu a contribuit cu vre-un sfant la aceste demersuri... Un sclifosit cioflingar, cautator de noduri in papura...
Ei bine nu e chiar asa. Pruncul ala e nascut sub o stea norocoasa. De ce? pentru ca prin influenta pe care au exercitat-o cei din jurul lui el inca se mai poate agata de o speranta de viata...
Dar ceilalti?
Care ceilalti ai sa te intrebi cititorule? Ceilalti mici, bonavi de aceeasi boala sau de multe altele, nenascuti sub aceeasi stea norocoasa, care mor in fiecare zi in tacere. Nestiuti de nimeni, neplansi decit de cei care le duc trupurile mici pe ultimul drum. As vrea sa vad toate fortele acelea reunite in acel mare efort pentru un prunc norocos, reunit pentru cei care visand la praful de stele zac in lumina soarelui gol sau in cine stie ce genune, cerand indurare si alinare pentru suflet si trup. As vrea sa vad un astfel de exercitiu de imagine din partea divelor si a politicienilor tineri ce se bat cu labutele pe piept ca sunt milosi. As vrea sa vad ca se duc si alina macar cu vorbe dulci so o ciocolata sau un ...suc... ultimele zile din viata unui prunc lovit timpuriu de SIDA. As vrea sa le vad luind in brate la ore de maxima cautare un copil al strazii sa-l mangaie... As vrea sa vad politica de cartier constructoare de borduri si vile implicata in demararea unui proiect social clar pentru intrajutorarea celor ce deja reprezinta o noua generatie in canalele cetatii... Din nefericire nu am sa vad un asemenea gest. Mila pare sa fie un sentiment conditionat de rating si voturi. Nu ar da bine pe sticla sau in palmares o astfel de actiune murdara. Pentru ca in aceasta societate pragmatica construita pe temelii solide de furt si parvenire, nu am sa o vad pe diva minunilor regizate ad-hoc sambata seara, ancorand in realitatea unui camin de copii abandonati. Nu face la imagine. Nu am sa vad niciodata un politruc cu burta rvarsata acceptand un interviu in timp ce tine pe genunchi un condamnat la moarte de sistemul nostru sanitar ce l-a imbolnavit. In fata celor condamnati sarlatania buzelor tuguiate in incercarea de a da un chip preocupat si milos nu tine. In fata lor sentimentele indesate pe sticla privitorului submediocru nu isi gasesc ecou. Pentru ca ei sunt caliti sa reziste pana cand cineva, cu puteri nebanuite si o dragoste nemarginita le va da gura de viata de care au nevoie. Si in conceptia lor sunt dispusi sa reziste si sa se agate de viata cu toate puterile lor micute pentru ca stiu ca nu au fost nascuti sub o stea norocoasa. Si sunt dispusi sa si moara pentru acesti ideal... si din nefericire pentru noi o si fac. Mor langa noi, nestiuti, cuminti, impacati parca cu ceea ce le-a fost rezervat, bolnavi pina la maduva de cancer, SIDA, leucemie, si alte boli fatale. Pentru ei nu exista pulbere de vise. Pentru ei staua norocoasa nu sa inventat.
