Iacata ca ma uit precum curca in vreascuri la "conflictul" ce se desfasoara in cizma. Conflict in care conationali de ai nostri sunt oprimati de o tara membra UE. Si uite asta ma da cu creierii de pereti. Adica bocancul italian poate fi infipt in dosul Romanilor deoarece un dobitoc a violat/ucis/jefuit/pradat/etc o baba a unui mare mahar (cizmar autentic de mare greutate) in timp ce UE se face ca nu vede nika. Termenul expulzare este scris cu litere de o schioapa pe toate ziarele Italienesti si ce este cel mai grav este ca insusi premierul cizmei il foloseste cu dezinvoltura iar UE tace.Nu de alta dar cand am propus acum niste ani, asa voalat, sa ii "ascundem" pe tigani in Baragan tocmai Italienii cu backup UE cu tot au sarit de poponetele lor in sus ca facem discriminare pe criterii etnice . Pai ce mama dracului se intampla? Daca Base ar fi scos pe gura ceva legat de conationalii nostri mult asupriti (maghiarii adica) apai s-ar fi auzit racnetele UE si amenintarile de la Bruxelles in 3 ore( sau mai putin...). Dar nu. Nu se intampla asa cind sunt lezati ei insisi in amorul lor propriu. Desi UE pretinde ca toti suntem egali in marea comunitate... unii sunt mai egali decit altii. Dap. M-am lamurit cum e si cu UE. Promisiuni as usual, inflorite de ai nostri demnitari in asa fel in cat ei sa-si traga osanza iar tara sa devina o mica societate de consum pentru excesul de productie european. Rahat cu perje (scuzati-mi limbajul), varsat pe gatul Romanilor (incluzand aici si pe tigani si celelalte minoritati conationale) care, inca tac si inghit acel rahat. Sau o fi linistea UE similara cu somnul guvernantilor Romani ajunsi in parlament si senat? Or fi preluat modelul de la noi si il implementeaza cu succes in UE? mai sa fie...
Cit despre ai nostri ca brazii ce sa mai zic. Lalaiala si balbaiala unor politicieni fabricati peste noapte care nu au sau nu vor sa aiba respect pentru natia din care fac parte. Fara nici o exceptie. Toti pusi pe capatuiala dar incercand sa uite ca sunt Romani. Imi aduc aminte de zecile de cazuri de Romani plecati/fugiti/uschiti/sariti/etc din tara pe meleaguri straine, care, dupa citeva luni, nu mai stiau (a se citi nu mai voiau sa cunoasca) limba Romana. Aia despre care in tineretile lor cantau sus si tare ca e o comoara. Asa sunt si innalti reprezentanti ai poporului ce au sansa nesperata de a ajunge in tari straine pe post de ambasadori ai Romaniei. Se dau drept vasnici aparatori si ocrotitori ai neamului pana ajung in post. Dupa aia... adio patrie muma ca eu sunt roman dintr-o eroare regretabila a naturii si aceasta trebuie corectata.
Despre tigani... pai hai sa ne uitam la noi in curte. Marii manelisti (deh incep cu ei ce sa ma fac...) sunt cu mici exceptii tigani. Dar marile cohorte de fani sunt in proportie de 80% Romani get beget. Nu mai poti sa deschizi geamul de la casa sau de la masina ca te izbeste urletul "ooooooof viata meaaaaaaaa" din apartamentul sau masina vreunui roman de-al nostru neaos. Felicitari manelistilor. Au gasit o piata de desfacere imensa, si au exploatat-o la maxim. Ia sa vedem noi romanasi de ai nostrii facand la fel... Grupurile noastre pop se intrec in dispute si scandaluri pe drepturi de proprietate sau de sex sau de cine stie ce alte rahaturi pe cand manelistii tac si fac. Fac bani mai Romanilor!!! Fac bani. Of course ca exista si romani care incearca sa repete succesul lor dar cam greu. Nu au acel feeling muzical sau nu stiu, asa ca razbesc greu.
Hai sa ne uitam in curtile noastre. Mai toti avem cate o masina de productie autohtona si daca suntem mai norocosi o masina de firma mai pricopsita. Ne plangem ca nu avem lovele si viata e grea si scumpa. Ia sa ne uitam in curtile lor... si sa vedem ca sunt pline de masini de fite masini cumparate integral nu in leasing... De ce oare? pai pentru ca ei se descurca. Intr-o societate asmutita impotriva lor au facut eforturi sa se descurce si sa se afirme. Si sa dea dracii de nu sunt toate facute legal. Ca nu vad 90% din procentajul tiganilor cu staif si cu masini de lux ascunzandu-se de politie de frica potlogariilor facute pentru a parveni.
In fine nu vreau sa ma leg de romanul ala care in italia a ucis o nevasta de mahar si a pus mai mult jar pe focul si asa mocnit al problemei tiganilor din Italia. O fi avut el motivele lui sa faca ce a facut mai mult ca sigur. Probabil ca o sa infunde puscaria si mii de alti Romani o sa traga ponoasele pentru ce a declansat el. Dar mai Romani ,inchipuiti/reali/negativisti/optimisti/arieni/sovini, amintiti-va ca are nevoie de aparare si ajutor din partea noastra la fel ca orice alt conational pentru ca in primul rand e ROMAN. Si ajutandu-l pe el ne scoatem pe noi din rahat-ul in care ne-a bagat si ridicam macar ce a mai ramas din numele de Roman. Aduceti-va aminte de scandalul acela in care un eminent cantaret Roman a fost ucis de un American. Ati vazut cum s-au miscat fratii lui? In 24 de ore ala nu mai era in Romania iar procesul l-au manarit pina cind criminalul a iesit curat ca poponetul de bebelus si tot mortul a fost de vina. Si era un parlit de militar nu cine stie ce. Uite asa ar fi trebuit sa facem si noi cu "tiganul" nostru.
PS:
Din nefericire pentru el, noi conationalii lui, il vom considera mai intai tigan si dupa aceea Roman. Ca asa suntem noi Romanii...
Friday, November 9, 2007
Wednesday, October 31, 2007
steaua norocoasa
Alta dimineata... Ritualul cafelei ma invioreaza dar din nefericire nu ma pregateste pentru asaltul strazii. Faetonul personal scrisneste si geme la trecerea prin zona bombardata a orasului. Indiferenta celor care "muncesc" pentru ridicarea cetatii la rang de capitala frizeaza nesimtirea. Seamana mult cu "timpul trece, leafa merge...noi cu drag chiulim", de data asta pe spezele miilor de posesori de masini. Intr-un fel e bine. Prospera si ei sarmanii vanzatori de automobile caci in conditiile unei cetati sub asediu, speranta de viata a unui autoturism, fie el si din ala "nemtesc", e al naibi de redusa. Traiasca asediul...
Strecurindu-ma la milimetru intre un camion de vreo sapte tone (care oricum nu are ce cauta pe drumul respectiv din cauza de limitare de tonaj, dar de, la noi se poarta ca blazon nesimtirea) si o hardabaie 4x4 sau 6x6 a unui parvenit cu fite, dau drumul la umilul radio incercand sa-mi calmez nervii cu ceva muzici... Blestem. Nu sunt muzici. E un fund-raising organizat ad-hoc de niste vedete audio/video, cu orgolii cu cine da mai mult, cu multumiri, cu politicieni tineri pupati in dos. Ma rog Pruncul in cauza e in cofa total iar reprezentantii natiunii alesii in politica si rating se inghesuie sa dea, sa faca sa participe la ridicarea rating-ului personal si accelerat al posturilor si al zilei. Ma gandesc deja ca stiu ce voi vedea la stirile de la ora opt scris cu litere rosii pe ecran, cit mai appealing si induiosator. "Copilul lui X e in cofa. Sa-l ajutam!!!" Masina de presa e bine unsa si umfla gogoasa cu presupuneri, cancanuri, certuri tatesti la colt de canal TV sau radio... Mocrila Vizuala , masina de mancat rahat la ore de maxima sau minima audienta e cu motoarele turate la maxim. Ok. Ajutam pruncul. In decurs de o zi si jumatate suma exorbitanta ceruta se strange. E cumplit de simplu. Ala da zece mii, celelalt patru zeci... Ba mai rau se isca si oaresce comflicte de personagii sticloase intre dive si zine ale sticlei si ploconului cersit. Nu le contest calitatile Doamne fereste... da prea e cusuta cu ata de rahat e solicitudinea lor.
Sigur , cititorule deja te-ai scandalizat deja. Cine sunt eu sa judec actiunea benefica in favoarea acelei minunate fiinte ce se afla la granita intre viata si moarte luptand sa traiasca? Un venetic nevolnic care nici macar nu a contribuit cu vre-un sfant la aceste demersuri... Un sclifosit cioflingar, cautator de noduri in papura...
Ei bine nu e chiar asa. Pruncul ala e nascut sub o stea norocoasa. De ce? pentru ca prin influenta pe care au exercitat-o cei din jurul lui el inca se mai poate agata de o speranta de viata...
Dar ceilalti?
Care ceilalti ai sa te intrebi cititorule? Ceilalti mici, bonavi de aceeasi boala sau de multe altele, nenascuti sub aceeasi stea norocoasa, care mor in fiecare zi in tacere. Nestiuti de nimeni, neplansi decit de cei care le duc trupurile mici pe ultimul drum. As vrea sa vad toate fortele acelea reunite in acel mare efort pentru un prunc norocos, reunit pentru cei care visand la praful de stele zac in lumina soarelui gol sau in cine stie ce genune, cerand indurare si alinare pentru suflet si trup. As vrea sa vad un astfel de exercitiu de imagine din partea divelor si a politicienilor tineri ce se bat cu labutele pe piept ca sunt milosi. As vrea sa vad ca se duc si alina macar cu vorbe dulci so o ciocolata sau un ...suc... ultimele zile din viata unui prunc lovit timpuriu de SIDA. As vrea sa le vad luind in brate la ore de maxima cautare un copil al strazii sa-l mangaie... As vrea sa vad politica de cartier constructoare de borduri si vile implicata in demararea unui proiect social clar pentru intrajutorarea celor ce deja reprezinta o noua generatie in canalele cetatii... Din nefericire nu am sa vad un asemenea gest. Mila pare sa fie un sentiment conditionat de rating si voturi. Nu ar da bine pe sticla sau in palmares o astfel de actiune murdara. Pentru ca in aceasta societate pragmatica construita pe temelii solide de furt si parvenire, nu am sa o vad pe diva minunilor regizate ad-hoc sambata seara, ancorand in realitatea unui camin de copii abandonati. Nu face la imagine. Nu am sa vad niciodata un politruc cu burta rvarsata acceptand un interviu in timp ce tine pe genunchi un condamnat la moarte de sistemul nostru sanitar ce l-a imbolnavit. In fata celor condamnati sarlatania buzelor tuguiate in incercarea de a da un chip preocupat si milos nu tine. In fata lor sentimentele indesate pe sticla privitorului submediocru nu isi gasesc ecou. Pentru ca ei sunt caliti sa reziste pana cand cineva, cu puteri nebanuite si o dragoste nemarginita le va da gura de viata de care au nevoie. Si in conceptia lor sunt dispusi sa reziste si sa se agate de viata cu toate puterile lor micute pentru ca stiu ca nu au fost nascuti sub o stea norocoasa. Si sunt dispusi sa si moara pentru acesti ideal... si din nefericire pentru noi o si fac. Mor langa noi, nestiuti, cuminti, impacati parca cu ceea ce le-a fost rezervat, bolnavi pina la maduva de cancer, SIDA, leucemie, si alte boli fatale. Pentru ei nu exista pulbere de vise. Pentru ei staua norocoasa nu sa inventat.
Strecurindu-ma la milimetru intre un camion de vreo sapte tone (care oricum nu are ce cauta pe drumul respectiv din cauza de limitare de tonaj, dar de, la noi se poarta ca blazon nesimtirea) si o hardabaie 4x4 sau 6x6 a unui parvenit cu fite, dau drumul la umilul radio incercand sa-mi calmez nervii cu ceva muzici... Blestem. Nu sunt muzici. E un fund-raising organizat ad-hoc de niste vedete audio/video, cu orgolii cu cine da mai mult, cu multumiri, cu politicieni tineri pupati in dos. Ma rog Pruncul in cauza e in cofa total iar reprezentantii natiunii alesii in politica si rating se inghesuie sa dea, sa faca sa participe la ridicarea rating-ului personal si accelerat al posturilor si al zilei. Ma gandesc deja ca stiu ce voi vedea la stirile de la ora opt scris cu litere rosii pe ecran, cit mai appealing si induiosator. "Copilul lui X e in cofa. Sa-l ajutam!!!" Masina de presa e bine unsa si umfla gogoasa cu presupuneri, cancanuri, certuri tatesti la colt de canal TV sau radio... Mocrila Vizuala , masina de mancat rahat la ore de maxima sau minima audienta e cu motoarele turate la maxim. Ok. Ajutam pruncul. In decurs de o zi si jumatate suma exorbitanta ceruta se strange. E cumplit de simplu. Ala da zece mii, celelalt patru zeci... Ba mai rau se isca si oaresce comflicte de personagii sticloase intre dive si zine ale sticlei si ploconului cersit. Nu le contest calitatile Doamne fereste... da prea e cusuta cu ata de rahat e solicitudinea lor.
Sigur , cititorule deja te-ai scandalizat deja. Cine sunt eu sa judec actiunea benefica in favoarea acelei minunate fiinte ce se afla la granita intre viata si moarte luptand sa traiasca? Un venetic nevolnic care nici macar nu a contribuit cu vre-un sfant la aceste demersuri... Un sclifosit cioflingar, cautator de noduri in papura...
Ei bine nu e chiar asa. Pruncul ala e nascut sub o stea norocoasa. De ce? pentru ca prin influenta pe care au exercitat-o cei din jurul lui el inca se mai poate agata de o speranta de viata...
Dar ceilalti?
Care ceilalti ai sa te intrebi cititorule? Ceilalti mici, bonavi de aceeasi boala sau de multe altele, nenascuti sub aceeasi stea norocoasa, care mor in fiecare zi in tacere. Nestiuti de nimeni, neplansi decit de cei care le duc trupurile mici pe ultimul drum. As vrea sa vad toate fortele acelea reunite in acel mare efort pentru un prunc norocos, reunit pentru cei care visand la praful de stele zac in lumina soarelui gol sau in cine stie ce genune, cerand indurare si alinare pentru suflet si trup. As vrea sa vad un astfel de exercitiu de imagine din partea divelor si a politicienilor tineri ce se bat cu labutele pe piept ca sunt milosi. As vrea sa vad ca se duc si alina macar cu vorbe dulci so o ciocolata sau un ...suc... ultimele zile din viata unui prunc lovit timpuriu de SIDA. As vrea sa le vad luind in brate la ore de maxima cautare un copil al strazii sa-l mangaie... As vrea sa vad politica de cartier constructoare de borduri si vile implicata in demararea unui proiect social clar pentru intrajutorarea celor ce deja reprezinta o noua generatie in canalele cetatii... Din nefericire nu am sa vad un asemenea gest. Mila pare sa fie un sentiment conditionat de rating si voturi. Nu ar da bine pe sticla sau in palmares o astfel de actiune murdara. Pentru ca in aceasta societate pragmatica construita pe temelii solide de furt si parvenire, nu am sa o vad pe diva minunilor regizate ad-hoc sambata seara, ancorand in realitatea unui camin de copii abandonati. Nu face la imagine. Nu am sa vad niciodata un politruc cu burta rvarsata acceptand un interviu in timp ce tine pe genunchi un condamnat la moarte de sistemul nostru sanitar ce l-a imbolnavit. In fata celor condamnati sarlatania buzelor tuguiate in incercarea de a da un chip preocupat si milos nu tine. In fata lor sentimentele indesate pe sticla privitorului submediocru nu isi gasesc ecou. Pentru ca ei sunt caliti sa reziste pana cand cineva, cu puteri nebanuite si o dragoste nemarginita le va da gura de viata de care au nevoie. Si in conceptia lor sunt dispusi sa reziste si sa se agate de viata cu toate puterile lor micute pentru ca stiu ca nu au fost nascuti sub o stea norocoasa. Si sunt dispusi sa si moara pentru acesti ideal... si din nefericire pentru noi o si fac. Mor langa noi, nestiuti, cuminti, impacati parca cu ceea ce le-a fost rezervat, bolnavi pina la maduva de cancer, SIDA, leucemie, si alte boli fatale. Pentru ei nu exista pulbere de vise. Pentru ei staua norocoasa nu sa inventat.
Thursday, September 6, 2007
De ce
Dimineata... foarte devreme... ma incearca sentimentul ca ziua de azi seamana mult cu cea de ieri. Da. E la fel ca ziua de ieri. Soarele se chinuie sa-si faca aparitia indepartand fumul diafan al cetii ce imbraca diminetile in acest colt de lume. Faetonul credincios asteapta sa porneasca la drum si sa infrunte ca in fiecare zi asediul zdrobitor al primariilor asupra strazilor neincapatoare din cetatea lui Bucur. Tigarea se arde incet langa cafea in timp ce planurile se fac si se desfac.
Ma indrept spre centru. Cetatea ma intampina cu zuruit de motoare, sudalme murmurate sau strigate din spatele parbrizelor, tacanituri de ciocan pneumatic, inghesuiala pe strazi, gropi ce pot tine loc de piscine regale... La un semafor, un cersetor isi strange zdrentele in jurul trupului pntru a se apara de frigul muscator al acestei dimineti si cerseste un ban la portiera unei masini luxoase. Soferul, o doamna bine , muta masina in scarba mai inainte ocupata sa se plictiseasca si scotandu-si din minte existenta cersetorului. Pentru ea acel om nu exista. Nu are valoarea ei deci nu conteaza. Bate nervos din unghiile bine facute caci probabil intarzie fie la coafor, fie la solar, fie in alt loc unde se simte in siguranta. De siguranta celui ramas cu mana intinsa insa cine se ocupa? Din putinul pe care il am ii intind omului un bilet de un leu. Stiu bine ca nu va ramane in posesia lui mult timp, cersetoria fiind o industrie bine inregimentata si organizata.
Mai parcurg ceva drum si intr-o alta intersectie din gura unui canal ies cativa tineri. Privirile le sunt crunte, fetele tumefiate si zgariate. Se bucura putin ca au apucat o noua zi si probabil vor avea mult de furca sa treaca prin ea . Nu se gandesc la ziua de maine. Pentru ei totul poate lua sfarsit intr-o clipa, ei devenind o cifra intr-o statistica si atat.
Mai incolo intr-o statie de autobuz o mamica isi bruftuie pruncul care urla din toti rarunchii, somnoros si intrigat de ce el nu poate sa stea la gradinita. Mama insa nu are destui bani sa o dea la gradinita asa ca, in fiecare dimineata, acelasi ritual sfasietor se intampla sub ochii nostrii. Dar noua nu ne pasa.
Dintr-o scara de bloc apare o batranica. Se sprijina nesigur intr-un cadru metalic facand pasi mici. Pana si melcul o poate intrece fara probleme. Curajoasa, cu barbia ridicata, atenta in jur, are de facut un drum de 20 de metrii pana la magazinul de paine. Probabil ii va lua ore pana va ajunge din nou acasa in siguranta. Trec prin jurul ei oameni preocupati, impasibili, visatori, golani... Ea e invizibila pentru ca nu le pasa. Fata ei plina acum de riduri spune ca in tinerete a fost o femeie frumoasa. Acum e nimeni. Singura si parasita de toti cei care au insemnat ceva in viata ei, considera magazinul de paine un challenge la fel ca cei care se aventureaza in necunoscut. Pentru ea insa o noua zi este un calvar care nu se mai termina.
Fiecare dintre cei pe care ii intalnsc zilnic, ziua, e reprezentata si vazuta altfel. In mine in fiecare zi in care ii vad moare ceva. Moare o bucata de suflet din cauza neputintei de a-i ajuta. Dar astazi am hotarat sa-mi ridic vocea si sa incerc macar sa scriu despre ei. Macar asa sa ii ajut. Nelasandu-i in nestiinta si ignoranta, intr-o lume in care "merge si asa " e la putere. Voi scrie despre ei. Voi incerca de astazi sa ii ajut cum pot si cat pot. Si voi face in asa fel in cat strigatul lor de ajutor sa fie auzit.
Ma indrept spre centru. Cetatea ma intampina cu zuruit de motoare, sudalme murmurate sau strigate din spatele parbrizelor, tacanituri de ciocan pneumatic, inghesuiala pe strazi, gropi ce pot tine loc de piscine regale... La un semafor, un cersetor isi strange zdrentele in jurul trupului pntru a se apara de frigul muscator al acestei dimineti si cerseste un ban la portiera unei masini luxoase. Soferul, o doamna bine , muta masina in scarba mai inainte ocupata sa se plictiseasca si scotandu-si din minte existenta cersetorului. Pentru ea acel om nu exista. Nu are valoarea ei deci nu conteaza. Bate nervos din unghiile bine facute caci probabil intarzie fie la coafor, fie la solar, fie in alt loc unde se simte in siguranta. De siguranta celui ramas cu mana intinsa insa cine se ocupa? Din putinul pe care il am ii intind omului un bilet de un leu. Stiu bine ca nu va ramane in posesia lui mult timp, cersetoria fiind o industrie bine inregimentata si organizata.
Mai parcurg ceva drum si intr-o alta intersectie din gura unui canal ies cativa tineri. Privirile le sunt crunte, fetele tumefiate si zgariate. Se bucura putin ca au apucat o noua zi si probabil vor avea mult de furca sa treaca prin ea . Nu se gandesc la ziua de maine. Pentru ei totul poate lua sfarsit intr-o clipa, ei devenind o cifra intr-o statistica si atat.
Mai incolo intr-o statie de autobuz o mamica isi bruftuie pruncul care urla din toti rarunchii, somnoros si intrigat de ce el nu poate sa stea la gradinita. Mama insa nu are destui bani sa o dea la gradinita asa ca, in fiecare dimineata, acelasi ritual sfasietor se intampla sub ochii nostrii. Dar noua nu ne pasa.
Dintr-o scara de bloc apare o batranica. Se sprijina nesigur intr-un cadru metalic facand pasi mici. Pana si melcul o poate intrece fara probleme. Curajoasa, cu barbia ridicata, atenta in jur, are de facut un drum de 20 de metrii pana la magazinul de paine. Probabil ii va lua ore pana va ajunge din nou acasa in siguranta. Trec prin jurul ei oameni preocupati, impasibili, visatori, golani... Ea e invizibila pentru ca nu le pasa. Fata ei plina acum de riduri spune ca in tinerete a fost o femeie frumoasa. Acum e nimeni. Singura si parasita de toti cei care au insemnat ceva in viata ei, considera magazinul de paine un challenge la fel ca cei care se aventureaza in necunoscut. Pentru ea insa o noua zi este un calvar care nu se mai termina.
Fiecare dintre cei pe care ii intalnsc zilnic, ziua, e reprezentata si vazuta altfel. In mine in fiecare zi in care ii vad moare ceva. Moare o bucata de suflet din cauza neputintei de a-i ajuta. Dar astazi am hotarat sa-mi ridic vocea si sa incerc macar sa scriu despre ei. Macar asa sa ii ajut. Nelasandu-i in nestiinta si ignoranta, intr-o lume in care "merge si asa " e la putere. Voi scrie despre ei. Voi incerca de astazi sa ii ajut cum pot si cat pot. Si voi face in asa fel in cat strigatul lor de ajutor sa fie auzit.
De ce palmasul...
Ma arde palma stanga...sau dreapta. Ma arde crunt si vreau sa scriu. M-am saturat sa stau in coltul meu cuminte si sa ascult acelasi refren "merge si asa"... Nu mai merge. Nu mai pot sa stau si sa nu vorbesc despre amaratul care intr-o zi ploioasa isi aduna zdrentele cersind umil un codru de paine la portiera unei masini luxoase la volanul careia o doamna bine era ocupata sa se plictisesca. Nu mai pot sa tac atunci cand vad rasarind, in creierii diminetilor geroase de iarna, din canalele Bucurestilor copii care deja au copii, aplecati, crunti, infometati, cu privirile pierdute in ganduri simple legate de mancare, caldura, loc de dormit diseara. Vor fi si fotografii. Pentru ca asa cum se folosesc terapii de soc in care sunt prezentate imagini dure pentru a dezvata omul de un obicei urat asa voi folosii eu aceste imagini ca terapie de soc impotriva lui "merge si asa". Vor fi si povesti frumoase. Povesti despre oameni care in timp ce aburica cu mertan' la poarta si bodyguarzi la usa isi numara avutul, muncesc pentru ca alti oameni fara statutul lui aburica mai sus amintit sa poata primii o masa calda macar pe zi. Vor fi povesti despre aceia dintre cei mai sarmani care s-au ridicat si au vorbit lumii intregi despre cum au razbatut ei, intr-o lume care i-a uitat si nu ii mai vrea, cu un pic de ajutor.
Subscribe to:
Posts (Atom)